Despre Onești Onesti

Municipiul Onești

Așezare

Municipiul Onești este situat la confluiența a 4 râuri: Trotuș, Tazlău, Oituz și Cașin; zonă numită Depresiunea Tazlău-Oituz. Râul Cașin străbate localitatea Onești de la Sud la Nord și împarte orașul în două. Legătura între cartierele orașului, deoparte și de cealaltă a râului Cașin se face prin 3 poduri rutiere (Pod Variantă Mal, Pod Mal (MeMe), Pod Moldova), 1 pod pietonal (Pod Piața de legume), și o punte pietonală (Ștrand-Buciumului). 

Oneștiul este străjuit de Dealul Perchiu (398m), Perchiul fiind Rezervație Naturală. Pe Dealul Perchiu se află Crucea Eroilor (din 1999) fiind iluminată electric din 2001.

Municipiul Onești se află la:

  • 15 Km de Stațiunea Tîrgu Ocna,
  • 35 km de Stațiunea Slănic Moldova,
  • 52 km de Municipiul Bacău,
  • 110 km de Municipiul Miercurea Ciuc,
  • 130 km de Municipiul Brașov

Economie, Demografie și Istorie

Municipiul Onești este al doilea oraș ca importanță economică și număr de locuitori din județul Bacău.

Municipiul Onești este o comunitate formată din industrializarea masivă a anilor '50-'70 (1948 - 1979), perioadă în care s-a construit Platforma Petro-Chimică Borzești.  În această perioadă, satul Onești a fost populat rapid cu muncitori și specialiști aduși din țară și din străinătate. În anul 1965 primește numele de Gheorghe Gheorghiu-Dej, după Conducătorul României din acele timpuri. Își reia numele de Onești după Revoluția din 1989.

Din anii 2000, Oneștiul a cunoscut o decădere economică accentuată. Industria Oneșteană se prăbușește începând cu marii coloși industriali precum: Carom, Rafo, urmate în domino de CET 2 și CET 1, urmând și alte fabrici și uzine (UTON, CFL, SMA, etc.). Zecile de mii de șomeri iau drumul străinătății sau se reîntorc pe meleagurile de unde au fost strămutați în perioada de funcționare a Platformei. Așadar, Oneștiul, de la o populație de peste 58.000 de locuitori în 1992, rămâne cu o populație de doar 39.000 locuitori (posesori de buletin de Onești)(cf. recensământ 2011). Statisticile arată faptul că doar 24.000 locuiesc efectiv în localitate (din care 14.000 sunt pensionari), din acești 39.000, restul, în mare parte fiind în străinătate.

Satul Onești și zona depresiunii Trotușului apare în descrierile pitorești din România Pitorească - Alexandru Vlahuță

În Muntii Bacaului
 
De pe larga taietura a susitii, o luam pe la Câmpuri în sus, pe pâraul Negru, urcam spre miazanoapte, pe sub coastele Tiharaielor, prin paduri bracuite, prin meleaguri pustii, scrijelate de rovine, si iesim, dupa doua ceasuri de suis, pe culmea Tempei, de unde ne lasam, tiind matca Halosului, la mânastirea Casin. De-aici începe lantul frumoaselor sate de mocani, însirate pe spintecatura Casinului, pâna-n Trotus. Vechea mânastire s-a darapanat. Acum doua sute cincizeci de ani se ridicau pe magura asta, încunjurata de codri, curtile domnului Gheorghe stefan, întarite cu ziduri, ca o cetate -au batut vijeliile vremii si le-au amestecat cu pamântul. Din toata stralucirea de odinioara n-a mai ramas decât stema Moldovii sapata-n chenarul de marmura de la gârliciul tainitii, prin care-au iesit într-o noapte domnul si curtenii de-au scapat teferi sub pavaza codrului, pe când turcii, în gloata mare, trosnind din sinete, spargeau portile cetatii.
 
Ne scoborâm pe valea Casinului în satul Onesti, veche asezare de razesi, pe-un ses asternut între dealuri, la raspântia celor mai salbatice ape ce se prabusesc din muntii Bacaului. Aici soarbe Trotusul, din dreapta, undele Oituzului si ale Casinului, din stânga, sioiul zbuciumat al Tazlaului si, târându-le peste bolovani, le scoate la lunca, unde le primeste, în patu-i larg si nisipos. Siretul - Dunarea Moldovii. Pe-aici trece linia ferata care, urcând în sus pe strâmtoarea Trotusului, despica muntii si razbate-n Ardeal prin strunga de la Palanca. Din vatra Onestilor facem un ceas, cu trasura, pâna-n Târgu-Ocna - un orasel dragut, cuibarit pe apa Trotusului, între maguri acoperite cu vii si cu livezi. Lasam în dreapta gorganul vânat, cu vestitele-i ocne, cari din timpurile cele mai îndepartate si-au deschis tarii nesfârsitele lor bogatii de sare, s-o luam catra apus, pe drumul uscat si colburos al Slanicului. Soarele se apropie de codri. În urma noastra, cu fata spre lunca Trotusului, ramâne, singuratica, înfipta-ntr-un mal, casa batrâneasca a nemuritorului Negri. Ne uitam cu respect la zidurile acelea albe ce de-abia se vad dintre copaci - acolo a trait, acolo a visat, acolo a muncit pentru binele si fericirea noastra blândul preot al Unirei, omul pentru care iubirea de tara si de neam a fost o adevarata religie. Treptat, zarea se închide. Drumul îngust serpuieste pe sub stânci, pe marginea Slanicului, ale carui unde repezi vâjâie clabucite de pietre. Sosim, dupa un ceas, la vechiul "Cerdac" - doua casute, între care s-asterne, peste volbura apei, un umbrar de scânduri, mâzgalit de iscalituri. De-aicincolo se mai largeste putin: începe satul; mergem înca vrun ceas printre casele rare, însirate de-a lungul pâraului, cotim la stânga, pe dupa o perdea de fagi, urcam un dâmb, si deodata înaintea noastra se descopar, luminoase-n rama lor de codru, Baile Slanic - Sinaia Moldovii.
 
Aici valea se-nchide din toate partile: o hora de munti o prind la mijloc, si apele colcota gramadite ca-ntr-o pâlnie. Pe fundul vaii, de-o parte si de alta a Slanicului, se înalta oteluri mari, vile atragatoare rasar dintre copaci, drumuri albe, netede se-ndoaie molatic peste tapsanele verzi, carari pietruite se catara pe brâiele magurilor, pe sub bolti de ramuri; chioscuri neasteptate-ti ies în cale; de sus te striga vârfurile muntilor Cerbul, Puful, sa-ti arate poienele lor înflorite, si largile lor privelisti, peste clocotisul codrilor, înspre Poiana Sarata de la trecatoarea Oituzului si-nspre Poarta Vânturilor de la Nemira-Mare. Zbucnesc din stânci izvoarele binefacatoare, descoperite acum o suta de ani de serdarul Mihalachi Spiridon, care vâna cerbi si ursi pe unde ne primblam noi azi în cântecul muzicei. Înaintam, pe lânga bai, pe soseaua ce serpuieste spre granita. Tot mai tare s-aude-naintea noastra vuietul apei. Suntem la cascada. O punte s-asterne peste Slanic - de pe ea ne uitam, pe dupa o perdea de brazi, la valul sclipitor ce se arunca de pe pragul unei stânci si cade plescaind pe-o lespede lata de piatra. Soarele aprinde curcubeie în norul de pulbere ce se ridica, împrastiind în aer o racoare dulce, -padurea rasuna ca de-o fanfara.
 
Din Slanic pornim de dimineata pe cararuia de codru ce suie-n pripoarele muntilor spre miazanoapte, trecem pe la obârsia izvoarelor sarate, peste vârtoapele salbatice ale Nemirei si ne lasam, dupa cinci ore de umblet prin pustietati, în catunul Poiana de pe pâraul Uzului. De-aici tinem spre rasarit sleaul apei si iesim, pe la Darmanesti, în mândra si bogata vale a Trotusului - Prahova Bacaului. Gonit din steiurile Solului, din Transilvania, Trotusul sparge pe la Palanca meterezele Tarcaului si, dând stâncile la o parte, deschide vai largi si roditoare pe poalele muntilor si le împodobeste cu sate, cu fabrici, cu minunate castele si parcuri, asterne drumde-fier, desfunda izvoare de pacura, mine de carbuni si cariere de piatra, misca sute de herastraie, cara plutele devale si, strângând pâraiele codrilor, se lasa voios la lunca, unde, tolanit pe nisip, asculta fluierele doinasilor si-si joaca solzii de argint în razele soarelui.
 
Ne urcam la Comanesti, sat mare, frumos asezat între munti, pe tapsane deschise, usor înclinat spre apa Trotusului. Vuieste valea de zgomotul morilor s-al herastraielor. În toate partile e miscare, zarva - freamatul muncii. Sute de brate harnice desfunda comorile pamântului. Din când în când auzi, ca niste vaiete prelungi, strigatele acelea de glasuri unite cu care obicinuiesc muncitorii a se îndemna la ridicarea greutatilor mari; tacut priveste de pe podisul din stânga maretul castel, care-si întinde-n fund, spre codri, parcu-i întunecos, cu drumuri tainuite, cu barci pe lacuri, cu punti peste cascade si cu boschete de portocali.
 
Pe-nserate sosim la Moinesti, cea mai bogata schela de petrol din Moldova. A doua zi luam în sus calea Tazlaului Sarat si, dupa trei ceasuri de urcus printre stânci, cârmim la stânga, pe sub Runcu Stânelor, strabatem codrii de brazi ce se lasa ca niste plete pe umerii Gosmanului si intram în salbatica, prapastioasa spintecatura a Tarcaului.”